Timpii Chirurgicali de Insertie a Implanturilor Lama

Implanturile lama sunt pe nedrept considerate de catre multi implantologi ca implanturi endoosoase depasite. Unele tratate moderne de specialitate merg pana acolo incat nici nu le mai amintesc. Un implantolog cu practica indelungata insa va recunoaste ca de foarte multe ori oferta osoasa nu permite inserarea unor implanturi radacina, lamele salvand situatia.  Implanturile lama sunt implanturi endoosoase de stadiul I. In ultimul timp insa, ORALTRONICS produce si implanturi lama de stadiul II.

Lamele nu imita morfologia radiculara fiind implanturi inguste in sens vestibulo-oral, cu o inaltime moderata, dar dimensiunea lor orizontala este foarte bine reprezentata in sens mezio-distal. Lamele sunt constituite dintr-un corp, o extensie premucozala (colul implantului) si un stalp. Exista implanturi cu unul, doi sau chiar patru stalpi. Studii recente au demonstrat ca este mult mai favorabila prezenta mai multor stalpi la nivelul unui implant lama, deoarece aceasta situatie contribuie la distributia mai buna a stresului ocluzal.

Corpul implantului este fenestrat, prezentand numeroase orificii prin care in timp tesutul osos patrunde contribuind astfel la marirea suprafetei de sprijin dar si a interfetei implantului cu osul. Primul autor care a propus fenestratiile a fost Halm. Deoarece tesutul osos rezista in general mai bine la compresiune decat la forfecare, designul cu orificii ofera avantaje semnificative.   Stalpii lamelor au forme diferite, dar sunt de obicei tronconici si modalitatea de prindere a stalpului la corp difera. Astfel, exista o varianta SUB-VENT-EXTRA si una SUB-VENT-INTRA. In prima varianta extensia premucozala ramane supragingival, iar a doua varianta transforma lama intr-un implant de stadiul II.

Extensia mucozala (coletul sau gatul implantului) trebuie astfel conceputa incat sa contribuie la diminuarea stresului la intrerfata os-implant. S-a constatat ca un “gat” gros care are in prelungire un stalp rigid scade intensitatea transmiterii stresului ocluzal la corpul implantului. De asemenea, augmentarea lungimii mezio-distale a coletului peste 4 mm contribuie atat la reducerea stresului la nivelul interfetei os-implant, cat si la eliminarea riscului de fractura la acest nivel.

Indicatiile implanturilor lama

  • Edentatii terminale mandibulare cu creasta ingusta sau “in lama de cutit” (suport osos clasa B). Creasta trebuie sa aiba totusi 2,5-5mm latime si o inaltime de minimum 10mm deasupra canalului mandibular, mai mult de 15mm lungime si o angulatie mai mica de 20°.
  • Rata de implantare coroana/implant <1.
  • Implanturile lama pot fi inserate si pe creste cu dimensiuni foarte reduse in sens vestibulo-oral cu conditia asocierii unor implanturi de aditie (augmentare osoasa).
  • Implanturile lama se pot insera cu succes si la maxilar in edentatii partiale intinse, care astfel pot beneficia de o protezare conjuncta prin punti totale.
  • Cu toate ca au pierdut teren, implanturile lama au inca indicatii majore in reconstituirile protetice ale edentatiilor terminale mandibulare cu creste inguste unde agregarea poate fi exclusiv pe implanturi sau mixta pe premolari sau pe canin dupa o devitalizare prealabila a dintilor naturali stalpi pentru a le diminua mobilitatea fiziologica.

Montarea implanturilor lama la arcada mandibulara

La mandibula, regiunea anterioara este portiunea cuprinsa intre cele doua gauri mentoniere. Montarea unui implant lama cu un singur bont protetic in partea anterioara a mandibulei si a maxilarului incepe la 2-3mm de linia mediana si urmeaza curbura arcadei posterioare. Deoarece creasta alveolara edentata este portiunea cea mai ingusta a arcadei reziduale, canalul incepe in centrul crestei sau este preferabil plasat lingual de acesta.

Tehnica realizarii canalului este diferita. Multi implantologi prefera sa frezeze de-a lungul crestei un canal putin adanc, ce serveste drept ghid si apoi in mod gradual sa-l adanceasca. Acest procedeu este recomandat atunci cand avem o cantitate suficienta de os. Un implantolog neexperimentat poate marca locul canalului si apoi sa faca o serie de orificii de-a lungul liniei marcate, care pot fi facute la adancimea definitiva sau numai la jumatate din adancimea dorita, fiind apoi unite si adancite cu freza.

Intr-o creasta tip cutit, procedeul este total diferit. Creasta in forma de cutit este aplatizata cu o freza rotunda pentru a lati tabla osoasa ocluzala. In continuare, cu freza 700XL se realizeaza canalul prin miscari meziodistale, mentinand in tot timpul realizarii canalului freza in os. Astfel tabla osoasa vestibulara si linguala care flancheaza freza ajuta la sprijinirea si ghidarea frezei in timpul realizarii canalului. Canalul se realizeaza mai ingust in sens vestibulooral (1,5mm), astfel incat sa permita pozitionarea lamei in canal prin infundarea ei prin presiune normala aproximativ 1-1,5mm. In sens meziodistal, canalul nu va depasi cu mult dimensiunile lamei.

Dupa realizarea canalului si spalarea lui cu jet de ser fiziologic se trece la montarea propriu-zisa a lamei prin loviri cu un instrument adecvat, in forma de baioneta si un ciocan din teflon, pana ce se obtine o infundare completa a acesteia pana la nivelul umarului lamei ce se va “odihni” pe os. In situatia in care una din extremitatile distale ale lamei nu a fost infundata suficient in os, se poate utiliza metoda lovirii cu un instrument adecvat, direct pe umarul lamei.

In situatia aplicarii lamelor in crestele foarte inguste tip cutit, asistentul va fixa cu degetele tabla osoasa din dreptul canalului vestibulo-oral pentru a preintampina fracturarea acesteia. In tot timpul executarii manevrelor de introducere a lamei in canal se va sustine mandibula de catre asistent pentru a preveni fracturarea mandibulei sau subluxatii ale ATM. Aceleasi recomandari sunt valabile si pentru montarea lamei in regiunea laterala, cu amendamentul ca in aceasta regiune se indica lame cu doua bonturi protetice, precum si adaptarea lamei prin indoire la forma arcuita a canalului ce respecta curbura mandibulara.

Montarea implanturilor lama in osul maxilar

Montarea implanturilor lama in regiunea anterioara a maxilarului este mai dificila din multe considerente. Deoarece extensia anterioara a fiecarui sinus maxilar variaza, lungimea acestei regiuni este variabila. In majoritatea cazurilor regiunea anterioara se intinde de la canin la canin. Uneori dimensiunile sinusurilor variaza, fiind inegale stanga/dreapta. In consecinta, distanta dintre extensia anterioara a sinusului maxilar si linia mediana poate fi diferita si in consecinta osul disponibil pentru implantare asimetric in lungime de fiecare parte a liniei mediane.

Cele trei repere majore in regiunile anterioare sunt:

  • linia mediana;
  • fosele nazale;
  • gaura incisiva.

Particularitatea montarii lamelor la acest nivel consta in faptul ca suntem obligati sa avem in vedere urmarirea unui tesut osos cu o densitate crescuta, chiar daca pozitia initiala a bonturilor protetice ale implantului nu este in relatie de paralelism cu dintii restanti sau eventual cu celelalte implanturi. Acest lucru se va realiza ulterior dupa extragerea implantului si angularea bontului protetic in pozitia dorita.

L. Linkow, pentru a rezolva edentatia din regiunea posterioara maxilara, a imaginat si a realizat lamele presinusale, care prin desenul lor respecta armonia sinusurilor maxilare. Decizia folosirii unei lame presinusale depinde de multi factori. Deoarece desenul lamei este asimetric cu capatul scurt, aceasta lama poate balansa. Mai mult, osul care margineste sinusul este mai fragil decat cel din regiunea caninului si a tuberozitatii maxilare. Astfel, capatul scurt al lamei cu o suprafata mai mica de contact cu osul este amplasat in zona cu trabecule mai putine si mai subtiri.

Intrucat in foarte putine cazuri grosimea tablei osoase a crestei edentate din zona planseului sinusal este foarte redusa, acest tip de lama este din ce in ce mai rar utilizat.

Leave a Reply

Your email address will not be published.